A plecat dintr-o relație care o sufoca, iar astăzi se vindecă prin pictură. Povestea pictoriței Svetlana Pasat care a avut curajul să ia viața de la capăt

După ani de zile în care a trăit într-o relație toxică, și-a adunat curajul și a plecat. A fost un pas făcut în frică, însă tocmai acel pas i-a schimbat viața. Vorbim despre pictorița Svetlana Pasat care și-a transformat traumele proprii în artă. Pe lângă pasiunea ei față de pictură, femeia și-a regăsit curajul, puterea și responsabilitatea față de propria viață.

Sinceră, empatică, creativă, iubitoare de animale și optimistă. Așa se descrie Svetlana Pasat care povestește că anume optimismul a fost calitatea care a ajutat-o să devină ceea ce este astăzi – o femeie împlinită, care se bucură de viață și face ceea ce a visat din totdeauna, pictează.

Dar până să ajungă aici a trecut printr-o decizie care i-a schimbat complet viața.

„Cred că fiecare om care decide să facă o schimbare mare în viață, de care s-a temut foarte mult timp, face un adevărat salt în necunoscut”, spune ea.

Mult timp, atât ea, cât și partenerul ei au știut că relația lor nu mai funcționează. Cu toate acestea, niciunul nu îndrăznea să își asume decizia despărțirii.

„Ne agățam de ideea că familia trebuie să rămână întreagă. Spuneam că facem asta pentru copii”, povestește Svetlana.

Divorțul nu a fost doar o separare, ci și o perioadă de reflecție. Femeia recunoaște că la început a fost tentată să îl considere pe fostul soț vinovat pentru tot ce s-a întâmplat. În timp însă a ajuns la o concluzie mai dificilă: într-o relație responsabilitatea aparține ambilor parteneri. Ea spune că, uneori, tăcerea sau încercarea de a evita conflictul poate deveni, la rândul ei, o formă de participare la un cerc vicios.

„ Acolo unde el este agresiv, îl numim abuzator. Dar acolo unde eu tac — „eu pur și simplu tac, sunt o fată bună” — în esență, și aceasta este o formă de abuz. La comportamentul meu vine o reacție. Și eu sunt responsabilă pentru faptul că lucrurile au ajuns acolo. Jucam un fel de ping-pong, iar la un moment dat am plecat”, menționează femeia.

Plecarea sa din acea relație toxică a coincis cu momentul regăsirii de sine. Specializată în Bussiness și Administrare, Svetlana a înțeles că domeniul economic nu e cel în care și-ar fi dorit să muncească toată viața ei. Astfel, după ce s-a mutat separat împreună cu fiicele sale, ea a început să deseneze.

La un moment dat, Centrul pentru Drepturile și Protecția Femeii a organizat un curs numit „Abilitare economică”.

“Ne pregătea pentru propriile noastre proiecte și afaceri. Stăteam și mă gândeam: ce vreau eu cu adevărat? Ea a insuflat multă încredere — că omul trebuie să facă ceea ce îi aprinde sufletul. Și m-am gândit: de ce nu? Mă apuc de desen”, susține pictorița.

În cele din urmă, Svetlana a primit un grant de la Centrul de Drept al Femeilor și MAIB. Datorită acestuia, ea a primit tot de ce are nevoie pentru pictură: vopsele, șevalet, pensule.

“La început mi-a fost foarte greu să cred în mine. M-au ajutat mult prietenii care credeau în mine. Părinții m-au susținut mereu. Există convingerea că artiștii sunt săraci. Îmi dau seama cât de greu i-a fost tatălui meu să accepte că nu vreau să mă angajez, ci vreau să pictez. Dar m-a susținut și încă mă susține. La fel și mama”, adaugă Svetlana.

Drumul nu a fost lipsit de îndoieli.

“Au fost momente când spuneam: gata, îmi caut serviciu. Deschideam site-uri de joburi și exact atunci primeam un e-mail că am câștigat un grant pentru a lucra cu femei. Închideam aplicația. De fiecare dată când aveam îndoieli, apărea un „semn” să continui”, își amintește femeia.

Acum, ea pictează pe pereți, pictează tablouri, pictează chiar și pe haine. A organizat ateliere de pictură energetică, combinând arta cu psihologia.

“Când am folosit desenul pentru a manifesta emoții, am pictat o fată. Tabloul se numește „Fericirea din ochi”.  Îmi place să creez „picturi energetice”, cu intenție. Atunci când pictezi într-o anumită stare, cu anumite gânduri și idei pe care le așezi în pânză. Starea în care pictezi este foarte importantă. După aceea le explic oamenilor ce conține tabloul, ca un fel de ancoră psihologică. Când îl privesc, le revin în minte cuvintele și starea respectivă. E ca o auto-programare”, completează Svetlana.

Privind în urmă, spune că cel mai dificil a fost primul pas: decizia de a pleca.

“A pleca „în necunoscut” este foarte greu. Dar după ce am făcut acest pas, totul în jur a început să mă ajute. Au apărut organizații, granturi, oameni noi. Am simțit că nu sunt singură. Planurile mele pentru viitor sunt să am propria locuință și un câine — neapărat. Și vreau să creez un spațiu unde, prin artă, oamenii să poată trece prin transformări. Un loc unde arta și psihologia să se îmbine, unde să învățăm să trăim mai conștient și să ne asumăm responsabilitatea pentru viața noastră”, spune pictorița.

Ea are și un mesaj pentru femeile care se tem să facă acest pas.

“Foarte des, femeile ajung să creadă acuzațiile care li se aruncă. Dar dacă nu ești într-un mediu sigur, trebuie să te salvezi. Ni s-a spus des că trebuie să păstrăm familia „pentru copii”. Dar copilul simte starea interioară a mamei. Dacă ești în pericol și pare că nu ai unde să fugi, nu este adevărat. Există soluții. Este foarte înfricoșător, dar dincolo de frică se deschide o resursă uriașă. Și apar ajutorul și oamenii potriviți”.