Omul care pictează sfinții: „Rămâne mult suflet aici”. Povestea unui artist care visează la o școală de meșteri

A visat să studieze actoria sau jurnalismul, dar a ajuns pictor de biserici. Vorbim astăzi despre Liviu Sîrbu, un tânăr de 33 de ani care dă culoare lăcașurilor sfinte, transformându-le în muzee pentru generațiile viitoare. Deși recunoaște că e o meserie destul de solicitantă, iar munca în biserică vine la pachet cu ispite, tânărul spune că nu-și imaginează acum să se ocupe de altceva. Și nu se oprește aici, urmează colaborări cu mănăstiri de pe muntele Athos, dar și o școală de meșteri pe care și-ar dori să o înființeze în viitor.

În biserica din localitatea Cubolta, raionul Sângerei, pensula atinge pereții odată cu zorii zilei. Pigmenții sunt amestecați cu grijă încă de dimineață, iar liniștea devine parte din procesul de creație. Pentru Liviu Sîrbu, pictura bisericească nu este doar o profesie, ci un mod de viață.

„Puțină liniște până încep totul. La pictură murală și la icoane nu trebuie multă vorbă. Dacă la pictura de șevalet îmi mai pun muzică, aici trebuie să mă deconectez de la restul chestiilor pe care le am în cap și să mă conectez cu pictura murală pe care o realizez. E ceva specific, e diferit”, povestește tânărul.

Pentru el, această lucrare e și mai specială întrucât biserica pe care o pictează este biserica din satul său natal. I-a fost încredințată încă în 2019 însă, din cauza pandemiei, dar și pentru că echipa pe care e conducea s-a tot schimbat în timp, lucrările au durat. Acum muncește cot la cot cu Maria, colega sa din Cernăuți, alături de care formează o echipă stabilă. Cei doi s-au cunoscut în cadrul unei echipe din România și au decis să continue împreună acest drum artistic.

„Acum, Maria mă ajută să luăm viteză și să terminăm această lucrare. După asta ne mutăm un pic mai la Nord, la Briceni și la vară ne mutăm la Iași. Această biserică e din anii 80, dar era în stil sovietic. Ea nu a fost niciodată pictată integral. Pentru mine a fost o provocare imensă pentru că e primă biserică a mea, aici am început. După asta am mai luat biserici mai mici”, menționează Liviu.

În spatele fiecărei icoane și fiecărui chip de sfânt se ascund ore întregi de muncă și tehnici învățate în ani de ucenicie. A studiat arhitectura, sculptura și designul, însă adevărata școală a fost cea petrecută lângă un profesor și mentor din Cernăuți. Spre deosebire de pictura de șevalet, unde imaginația poate merge în orice direcție, pictura bisericească este dictată de reguli stricte.

„Dacă vorbim despre munca în biserică, aici proces creativ este mai puțin. Sunt niște reguli pe care trebuie să le respectăm. Fiecare biserică are stilul său, coloristica sa. La compoziție ne ghidăm de aici”, adaugă pictorul.

Totuși, asta nu înseamnă că inspirația lipsește. În atelierul său, unde realizează peisaje, portrete și lucrări la comandă, sursele de inspirație sunt dintre cele mai diverse: natura, muzica, oamenii și întâmplările de zi cu zi. În biserică însă, înainte de orice lucrare, există un alt ritual.

„Înainte de lucru e bine să ai o rugăciune a ta. Să îți așezi gândurile, să respecți regulile care sunt în casa dată, te apuci de treabă și le respecți”, mai spune artistul.

În lumea picturii bisericești se spune adesea că lucrul într-un lăcaș sfânt aduce și multe încercări. Liviu a simțit asta pe propria piele.

„Unele nici nu le realizez. Le trăiesc și mă întreb de ce se întâmplă una sau alta, dar asta e crucea pe care trebuie să o ducem noi. Sunt momente inexplicabile. Sunt zile în care, dacă vezi că bați pensula pe loc, pune-o în apă și du-te acasă”, spune Liviu.

Conflicte, neînțelegeri sau presiunea unor lucrări de lungă durată. Toate acestea fac parte din meserie. A existat chiar o situație când tânărul artist era pe punctul de a abandona o lucrare. A fost convins însă de enoriași să o continue. La fel de diverse sunt și reacțiile celor care îi privesc munca. Reacții pe care artistul a învățat să le accepte.

„Oamenii reacționează diferit. Avem și laude, avem și critici. Sunt oameni cărora nu le plac culorile. Sunt diferite obiecții”, menționează el.

Dincolo de toate, pentru Liviu, bisericile pictate sunt ca niște muzee deschise pentru comunități. De aceea el lasă mult suflet în fiecare lucrare.

„Rolul picturii bisericiești este imens, în special pentru generațiile viitoare. Mai ales că putem cataloga bisericile noastre ca niște muzee. În primul rând dacă sunt pictate, ele devin muzee pline de pictură. Asta nu fac eu pentru mine sau nu face preotul pentru dânsul. Se face pentru comunitate și pentru generațiile viitoare. Rămâne mult suflet aici. Câteodată mai mult decât ar trebui. Asta e viața mea deja. Sper să avem putere să ne menținem în domeiu mereu. Cît o să avem putere, forță, vedere bună și sănătate. Imactul e să țină lumea să contempleze, să se regăsească într-un moment de rugăciune, într-un moment de bucurie sau de mică tristețe și să vină lumea să se regăsească, să nu hulească biserica. Facem frumos, curat, pentru oameni și asta e în cultura noastră, tradiția noastră. Nu avem decât să contribuim acum câte puțin să să mergem mai departe”, afirmă artistul.

După ani petrecuți pe șantiere de restaurare și pictură murală, Liviu privește deja spre următorul obiectiv. Urmează o colaborare cu mănăstiri de pe muntele Athos, dar și o școală de meșteri.

„Sper să ajung la un nivel bun și să am o școală. Aș vrea o școală privată, nu neapărat să mă îmbogățesc de ea, dar să am libertatea să pregătesc viitori meșteri și artiști”, mai spune tânărul.

Până atunci, pensulele și culorile îl poartă dintr-o biserică în alta. Iar în fiecare perete pictat rămâne ceva din drumul său: răbdare, credință și convingerea că arta adevărată trebuie să dăinuie dincolo de timpul celui care a creat-o.