
Igor Hlopețchi a fost alături de fosta procuroră, care a candidat la alegerile prezidențiale, fiind lidera partidului Moldova Mare, în timpul evenimentului dedicat Zilei Victoriei. Acesta i-a ținut și umbrela, în condițiile în care afară ploua.
L-am contactat pe Hlopețchi, pentru a face clarificări în acest sens. Avocatul ne-a declarat că nu are nicio afliere personală ori religioasă cu Furtună, dar este membru al partidului fondat de aceasta. La fel, el este avocatul ei, într-un proces judiciar.