
Brian Brown, unul dintre speakerii de vază la conferința internațională „Make Europa Great Again”, care s-a plâns că a stat mai bine de 10 ore la aeroport, apoi lăsat să intre în țară, a avut și câteva întrevederi cu unii lideri politici de la noi.
Pe contul său de pe rețeaua X, Brian Brown a încărcat o fotografie cu primarului orașului Chișinău, Ion Ceban. „Mândru să petrec timp cu primarul Chișinăului, Ion Ceban. Un alt lider vizat pe nedrept de liberali. @jdvance, a avut dreptate. Oficialii europeni vizează conservatorii și folosesc tactici de tip sovietic pentru a-și pedepsi oponenții.”, a comentat americanul fotografia.

*Captură foto: X / Brian Brown
Aceeași fotografie a fost plasată pe rețelele sociale și de către Ion Ceban, fără însă a se referi la Brown aparte, cu mențiunea că „astăzi i-am primit în vizită și am discutat cu mai mulți europarlamentari, deputați, persoane publice, jurnaliști din mai multe țări.” Întâlnirea a avut loc la primăria Chișinău.
Brown, care este și președintele Organizației Internaționale a Familiei, s-a văzut și cu Igor Dodon. Cei doi se cunosc de mai mulți ani, în condițiile în care în 2018, atunci când la Chișinău a fost organizat Congresul Mondial al Familiilor, sub egida președintelui de atunci, Igor Dodon, a fost prezent și activistul conservator.
„Interlocutorii au discutat despre situația actuală din Republica Moldova și din regiune, acordând o atenție deosebită problemelor ce țin de protejarea și promovarea valorilor tradiționale. Părțile și-au reafirmat angajamentul de a consolida instituția familiei ca bază a unei societăți sănătoase.”, se spune în comunicatul de presă al Partidului Socialiștilor.

International Organization for the Family, condusă de Brian S. Brown, este o organizație conservatoare globală care, printre altele, promovează familia tradițională și se opune drepturilor LGBT.