A adus 3 milioane de lei în sat și are o energie cât pentru 10 vieți. Povestea consilierei din satul Dolna care, în ciuda dizabilității, conduce propria mașină

Muncește, insistă, luptă, trăiește. Este povestea Elenei Crâșmari, consilieră locală
în satul Dolna, raionul Strășeni, care, în șase ani a reușit să atragă finanțare pentru
dezvoltarea localității în sumă totală de trei milioane de lei. Toate astea le face
sprijinită în baston și cu tije în coloana vertebrală. Mai nou, și-a îndeplnit visul cel
mare – este șofer cu acte în regulă și conduce propria mașină, semn că dacă îți
dorești ceva cu adevărat, reușești să obții indiferent de dizabilitate.
Elena Crâșmari este consilieră locală în satul Dolna de șase ani. Primul mandat a
coincis cu pandemia. Totuși, asta nu a oprit-o din a-și îndeplini atribuțiile. A
început cu demersuri pentru a instala o rampă de acces în primărie, fapt ce s-a
dovedit extrem de greu din cauza rezistenței impuse de fostul primar.

“S-au alocat 70 de mii de lei. S-a ținut cont de toate detaliile. Am mers la asociația
“Motivație”. S-a facut o schiță tehnică și s-au făcut rampele calitativ. S-a ținut cont
și de persoanele în etate, și de persoanele cu dizabilități. Inoxul este un material
foarte scump și fosta primară îmi spunea că e prea scump, că numai pe tine te avem
calică în Dolna. Eu îi ziceam că pentru mine, dar să o puneți”, povestește Elena.

Rând pe rând au urmat și alte proiecte, iar astăzi se poate mândri că prin
intermediul asociației pe care o conduce a atras finanțări pentru dezvoltarea
localității în sumă totală de trei milioane de lei.

“Toate au fost din proiecte din fonduri publice, ale Consiliului raional, Consiliului
local, finanțări inclusiv din partea Uniunii Europene. Banii au fost investiți în
rampe de acces, amenajarea teritoriului Oficiulu Medicilor de Familie, Centrului
de agrement, Primăriei. A mai fost implementat serviciul social “Echipa mobile” în
sumă de 60 de mii de euro. Urmarea proiectului, mașina am donat-o împreună cu
toate bunurile, iar angajații au primit salarii. Da, am depus efort, am plătit la rândul
meu în bugetul statului. Prin muncă se fac toate și atunci îți vezi și visul împlinit”,
menționează femeia.
Mai nou, și-a îndeplinit visul cel mare – a devenit șofer cu acte în regulă și
conduce propria mașină. Deși nu i s-a dat chiar ușor acest lucru, femeia nu s-a dat
bătută.

“Am avut marele noroc de a avea un angajat șofer care îmi spunea cum se merge,
ce se face, mergea liniștit, era înțelept. Am mai întâlnit șoferi, dar el era atât de
răbdător. Într-o zi mi-a zis: tu ai putea să conduci! Eu atunci am zis că ar fi o
problemă că greu urc, greu cobor. Atunci el mi-a zis că uite, în România, alte state
sunt multe persoane cu dizabilități care conduc. Am fost apoi la un training la care
era și un domn în scaun rulant și m-a luat alături de el. Când am văzut această
situație mi-am zis: oare eu nu pot să conduc? Mi-a dat Dumnezeu și mâini, și
picioare. Am rupt răbdăul și am zis să învăț”, mai spune Elena.
Așa a ajuns la o scoală auto, de altfel singura din țară care are mașină adaptată
persoanelor cu dizabilități.

“Nu o să mă credeți, dar în spatele meu, scaunul nu era adaptat. Spatele meu fiind
operat de mai mulți ani cu tije, eu nu am echilibru ca ceilalți. Eram nevoită să mi se
îmbrace un rucsac cu sticle din plastic în spate să stea spatele drept. Am făcut
undeva 14 ore pe poligon și domnul instructor mi-a zis că mai departe nu putem
merge, că nu o să pot face nimic, că distrugem mașina. Am început să plâng, am
mers la director la școală care mi-a spus că fie procur mașina lor și o adaptează
exact după mine, fie îmi cumpăr mașina mea”, mai spune femeia.

A decis totuși să-și cumpere mașină. A luat un împrumut, a mers împreună cu
unchiul său la o parcare auto și de acolo s-au dus direct la un mecanic auto care i-a
adaptat automobilul exact după necesitățile sale. Apoi a susținut examenul auto și
și-a luat permisul de conducere. Își amintește cu emoții de primele zile când a urcat
singură la volan.
“Prima zi când am plecat după ce am dat examenul, nepotul meu m-a amăgit că
vine în urma mea și m-a scos în oraș. Părea că mi-e vinovat volanul. Atât de strâns
îl țineam că părea că pierd mâinile. Mi-era așa de frică. Primele zile mă rugam să
nu iasă nimeni în față, la depășire, dar din contra că fugea toți de mine când vedeau
semnul cu dizabilitate sau că mergeam încet, spune, zâmbind, consiliera.
În timp a devenit un șofer conștiincios și respectă toate regulile. Dovadă este și
faptul că timp de un an nu a avut nicio amendă. Totuși, se confruntă uneori cu
situații când este discriminată în trafic.
“Mai sunt din ăștia care dau din faruri, semnalizează să merg mai repede, mai
claxonează, dar mă strădui să nu le atrag atenția”, punctează ea.
Elena menționează că în postura sa de persoană cu dizabilități, accesul la
infrastructură adaptată este una dintre cele mai grave probleme.

“De mai mulți ani lupt pe mai multe căi, atât în politică, insfrastructură, încadrare
în câmpul muncii, în toate domeniile respective pentru ca ele toate trebuie să se
interfereze. Drepturi egale sunt pe foaie, dar nu în realitate. Lipsește în primul rând
dreptul la infrastructură, accesibilitate. Ceea ce e legat de transportul care nu este
adaptat, locuri de parcare, noi nu avem drumuri, nu avem trotuare care să
corespundă normelor. Banul public odată plătit el trebuie consultat cu toate
categoriile de populație și să țină cont de toate categoriile de persoane – cu
dizabilități, în etate. Mai sunt momente când te duci chiar și la același magazin și
pe locul destinat persoanelor cu dizabilități se parchează persoanele cu abilități.
Încerc să lupt și să demonstrez că eu pot și să încurajez alte persoane care stau
poate în patru pereți și ar dori să iasă, dar dacă nu este accesibil, nu sunt create
acele punți. Și dacă statul ne mai taie acea creangă de sub picioare. Dizabilitatea nu
se molipsește. Exist acele servicii, dar cu regret ele nu sunt puse atât de bine în
funcțiune ca în UE. E timpul ca toate categoriile de funcționari, de la Parlament și
până în jos să suflece mânecile și să se apuce de treabă pentru că primesc salarii și
îndemnizații destul de mari de la stat”, menționează consiliera.

Elena nu se oprește aici. Este studentă în anul întâi la facultate, se implică activ în
diferite proiecte pentru localitatea sa de baștină și spune sus și tare: “Dă Doamne
proiecte și sănătate că eu energie am cât pentru 10!”